Expoziția membrilor Asociației Artiștilor Fotografi Hunedoreni / FotoClubPro Arad
Castelul Corvinilor Hunedoara, Sufrageria Bethlen
Vernisaj: 1 noiembrie 2025, ora 16:00
Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-20 noiembrie 2025.
Colaborarea noastră cu alte cluburi din țară continuă și în această toamnă ca rod al prelungirii parteneriale firești cu importante instituții muzeale din județul Hunedoara și cluburi din țară, sub forma unei noi expoziții de anvergură, care adună artiști consacrați dar și viitoare valori ale artei fotografice.
Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH), în calitate de gazdă și FotoClubPro Arad, ambele cu un palmares impresionant, prezintă o diversitate stilistică a genurilor abordate, invitând publicul la înțelegerea fenomenului artistic în domeniul fotografiei contemporane. Publicul poate admira în Sufrageria Bethlen lucrări de autor, printuri de o înaltă calitate tehnică și artistică, de mari dimensiuni (90×60 cm), realizate pe canvas.
Intenția organizatorilor și cea a expozanților este de a aduce în fiecare an o contribuție semnificativă la înțelegerea mijloacelor specifice de investigație și cercetare vizuală, care pot sta într-un dialog cu prezentul, cu trecutul sau alte forme de abordare a realității, reprezentări procesuale ce se înscriu în stăruința de a înțelege mai bine unul din mijlocele de expresie cu o mare putere de expresie și atracție, imaginea fotografică.
Expun:
FotoClubPro Arad:
Silvana Retter, Elisabeta Sipos, Alina Scripciuc, Nelu Scripciuc, Călin Andra, Răzvan Olariu, Paul Herlo, Florin Mîrnea, Doru Goșnea, Dan Boia, Ionel Onofraș , Marius Ardelean.
Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni:
Alexandru Corici, Andrei Rosetti, Adrian Bartok, Adrian Stoica, Claudiu Iacobescu, Horea Preja, Marius Isfan, Nicolae Oprea, Octavian Simion, Grigore Roibu , Vasile Sârb, Daniel I. Iancu, Alexandru Ștefănescu, Francisc Németh.
Curatori: Grigore Roibu, Vasile Sârb și Călin Andra
Conexiunea FOTOgrafică din această toamnă târzie, a celor două asociații va fi încărcată și în acest an cu aerul boem, impregnat de istoria și legendele Castelului Corvinilor, impunând un mod de a privi atent, fermecat de bogăția detaliului realității dar și a fotografiei imaginative, în care narațiunea și universul poetic coexistă deopotrivă. Mulțumim artiștilor participanți și publicului, sperăm cât mai numeros, pe care îl vom răsplăti cu o nouă gală fotografică ce încununează efortul nostru artistic.









































































































































































































































































































































































