PREZENT / alchimii subiective

Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) are onoarea să vă invite, marţi, 9 mai 2017, începând cu ora 18:00, în Foaierul Teatrului de Artă Deva, la vernisajul expoziţiei intitulate „PREZENT / alchimii subiective”.

„Prezenţa” noastră, ca asociaţie în spaţiul cultural-artistic a judeţului Hunedoara se manifestă ca o ipostază cu valoare estetică şi de dialog cu publicul. Membrii asociaţiei propun, în această expoziţie, o serie de 20 de lucrări inedite şi spectaculoase, de mari dimensiuni, printuri de 100 X 72 cm.

Expoziţia se desfăşoară sub patronajul Asociației Artiştilor Fotografi din România (AAFR).

Expun: Grigore ROIBU, Andrei ROSETTI, Adrian STOICA, Ovidiu MANOILESCU, Alexandru POPA, Marius ISFAN, Marius PEPTAN, Raul POENAR, Cosmin-Ovidiu STAN, Florin-Marius CAZAN, Ioana-Cristina RUSU, Mihai PANAITESCU, Iulian SOLDA, Ovidiu RAȚIU, Traian URIEȘ, Horia TRÂNC, Daniel I. IANCU, Helga LANDT, Ioan TODOR şi Cristian RUS.

Există oameni a căror muncă înseamnă căutare permanentă a frumosului sau a ineditului. Ne place să povestim… Ne bucurăm de tot ce este frumos şi, câteodată, efortul nostru este răsplătit. Intrarea imaginii surprinse de camera obscură în viaţa noastră a schimbat lumea. De la peisaje, la portrete, de la frumuseţea corpului omenesc la scene de zi cu zi, pe lângă care trecem nepăsători, toate acestea fac parte din bucuria de a privi şi împărtăşi miracolul mirării noastre şi altora.

Fiecare dintre cei 20 de fotografi prezenţi în această expoziţie are o poveste. Fiecare poveste, din aceste „alchimii subiective”, are o atmosferă a lumii reale croită cu ajutorul propriei viziuni. Fotografia posedă cea mai rafinată materie – lumina. Vă invităm, aşadar, pentru o seară cu poveşti în care lumina caută ceea ce cuvântul spune.

 

 

Share:
Evenimente AAFH
  • TipoFOTOgrafii

      Expoziția membrilor AAFH Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, prin intermediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie, vă invită la vernisajul expoziției …Citeste mai mult »
  • CONSEMNĂRI fotografice

    Salonul de iarnă al membrilor AAFH Ediția a VI-a Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) vă invită, joi, 15 decembrie 2022, începând cu ora 17:30, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva …Citeste mai mult »
  • AAFH Ante Portas

    Salonul de vară al membrilor AAFH, ediția a IV-a MCDR 23-30 august 2022, orele 10.00 – 18.00 Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane din …Citeste mai mult »
  • Expoziția absolvenților seriei a VII-a a Școlii AAFH

    Seria 7/P1/2021   Avem deosebita plăcere de a vă invita la expoziţia celei de-a treia serii de absolvenți ai cursului de specializare în meseria de „Fotograf”, curs organizat de AAFH …Citeste mai mult »
  • FOTO prospecțiuni

    Expoziția membrilor AAFH Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, prin intermediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie, vă invită la vernisajul expoziției intitulate FOTO …Citeste mai mult »