Salonul de artă fotografică hunedoreană, intitulat „ÎnSEMNE fotografice ”, a ajuns la cea de-a VII-a ediţie.
Organizat de Colegiul Național Decebal Deva cu patronajul AAFH, evenimentul a devenit cel mai important şi reprezentativ salon fotografic din județul Hunedoara.
Deschiderea a avut loc, într-o atmosferă festivă, în Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal”. Proiectul, început în anul 2013, a marcat începutul fiecărui an școlar.
Expozițiile au avut un succes răsunător, atât prin numărul participanţilor cât şi a valorii lucrărilor prezentate. În cadrul evenimentelor au fost expuse și proiectate lucrări aparţinând unor artişti care reprezintă cu succes arta fotografică la nivel naţional şi internațional dar și a elevilor, pe care, de-a lungul anilor, i-am coordonat sau invitat alături de noi.
Au participat: Adrian Sopincean, Adrian Stoica, Alexandru Cozma, Alexandru Popa, Andrei Rosetti, Călin Corpaciu, Claudiu Nelega, Cornel Gheorghișoară, Cristian Resiga, Diana Andras, Diomeda Miruna Chirica, Edwina Kasler, Ludvik Kasler, Francisc Németh, Grigore Roibu, Horea Preja, Horia Trânc, Ioan Todor, Iulian Solda, Marius Isfan, Miruna Armioni, Cristina Moldovan, Mona Varga, Nicolae Oprea, Ovidiu Lăpușneanu (Auditus), Ovidiu Munteanu, Radu Muntean, Raul Poenar, Răzvan Boghici, Ioana Rusu, Vladimir Brilinsky, Adina Popa, Traian Urieș, Alexandru Bulc, Iosif Barabas, Iulian Cîmpian, Corina Popa, Eduard Andrica, Ella Kovacs, Andrei Kiss, Marcel Banu, Mihai Bursesc, Simion Octavian, Răzvan Popa.
Curatori: Grigore Roibu și Andrei Rosetti, profesori în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva și formatori în cadrul Școlii de fotografie AAFH.
În deschiderea evenimentului, a avut loc un concert extraordinar oferit de formația hunedoreană „Still Jazz Cvartet”, formată din Zoltan Turi – chitară, Gabriel Haragus – tobe și Mircea Goian – bass Calin Sân.
Felicitări tuturor artiștilor fotografi care au expus lucrări în cadrul acestui eveniment!