Seria 6/P1/2020
Avem deosebita plăcere de a vă invita la expoziţia celei de-a şasea serii de absolvenți ai cursului de specializare în meseria de „Fotograf”, curs organizat de AAFH şi acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.
Evenimentul are loc, luni, 24 august 2020, începând cu ora 16:30 în curtea exterioară de la Castelul lupilor.
Expun: Anca Barb, Daniela David, Gabriel Hotea, Loredana Lobonțiu, Marian Buruga, Ana Maria Maxer, Silvia Olari, Sorin Hațegan.
Lectori: Grigore Roibu și Andrei Rosetti.
Cursul este destinat celor care iubesc fotografia şi doresc să o practice ca meserie, dar nu dispun de un curs de fotografie acreditat în orașul lor. Scopul cursului este instruirea participanților pentru a fotografia cu succes majoritatea subiectelor în diferite tipuri de lumină (naturală și artificială), dar şi diverse evenimente. În mod particular, datorită celor doi formatori care au pregătire de specialitate în domeniul artelor vizuale, cursul Școlii AAFH pune accent pe noțiunile de compoziție a imaginii, de cromatologie, istoria imaginii şi a fotografiei și particularitățile fotografice din perspectiva celorlalte arte (pictură, sculptură, film etc). Cursurile noastre se vor relua în dată ce situaţia de alertă va înceta, având în vedere că dorim să evităm transformarea şcolii în cursuri on-line, considerând comunicarea un factor foarte important din cadrul echipei. Pentru acest lucru urmăriţi pagina noastră de facebook.
Evenimentului expoziţional, ce a fost amânat din cauza pandemiei cu Coronavirus, marchează etapa finală a cursului și, totodată, prezintă munca depusă. Această expoziţie va fi una inedită sub forma „artistul şi lucrarea”. Evenimentul este organizat cu respectarea regulilor impuse de starea de alertă instituită în contextul pandemiei COVID-19.
Cu această ocazie vom oferi diplomele de absolvire într-o atmosferă relaxată. Vă invităm pe toți, prieteni, rude şi iubitori ai fotografiei să cunoașteți poveștile ce stau în spatele imaginilor noastre!
Intrarea la expoziția de fotografie este liberă!