Proiect fotografic de Grigore Roibu
Aurul, galben şi strălucitor, considerat cel mai prețios metal, a exercitat o atracție inexplicabilă asupra oamenilor, din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Aurul este, poate, cel mai căutat și îndrăgit metal din lume. Din istorie ştim că de-a lungul veacurilor aurul a fost -și încă mai este-, folosit ca mijloc de plată. Valoarea lui materială nu se pierde în timp, fiind considerată eternă.
Plecând de la această atracție a metalului galben și pentru a vedea cum a fost exploatat de-a lungul timpului aurul, am plecat, aproximativ cu 5 ani în urmă, „Pe drumul aurului”, așa cum am intitulat acest proiect fotografic. Am ajuns în carierele de exploatare minieră a aurului din zona Devei, apoi a Bradului, a Abrudului, Câmpeniului şi Roșiei Montane etc. Am căutat mine de suprafață și mine subterane. Am stat de vorbă cu localnicii, mulţi foşti mineri, ascultând poveștile lor, uneori tragice. Am discutat despre legenda cu Vâlva Băii. Am constatat că atracţia aurului a avut mereu o componentă periculoasă care, de multe ori, a împins oamenii spre nebunie. Nu o să vorbesc aici despre conchistadorii spanioli din veacul al XVI-lea ce au pornit în călătorii periculoase, cu speranţa că vor cuceri oraşul de aur. De mii de ani, metalul veşnic strălucitor, a condus oamenii dincolo de limitele dorinţei, dincolo aspirația de a-l păstra ca pe un tezaur. Pentru aur oamenii au ucis, cucerit sau decimat civilizații…
Aurul, metalul considerat „perfect”, este la egipteni considerat simbol al focului și al soarelui, tunetul lui Zeus, la greci, sursa de viață, la africani, al înnoirii la azteci, iluminării la bizantini și, de-a lungul întregii istorii a omenirii, un metal al regilor.
Istoria căutării şi prelucrării aurului în spaţiul transilvan este una ce își trage rădăcinile în preistorie. În lumea antică, aurul conducea la dezvoltarea sau căderea unui imperiu. Primele încercări de cucerire a minelor aurifere ale dacilor au apărut din perioada împăratului Domiţian. Cucerirea Daciei, în special pentru minele de aur și cele de sare din Transilvania, a fost, însă, desăvârşită de împăratul Traian. Există date statistice care arată faptul că în perioada ocupaţiei romane, aproximativ 500 de tone de aur şi 950 de tone de argint au părăsit Dacia pentru a consolida economic Imperiul Roman. Mai târziu, Imperiului Austro-Ungar, Otoman și Rus au expoatat zăcămintele din munții Apuseni.
Aurul apare sub două forme: aurul de filon şi cel aluvionar. Dacii, de exemplu, au exploatat, în prima fază, aurul aluvionar. Maximul de extracţie auriferă în Transilvania a fost atins în perioada Imperiului Austro-Ungar. Mineritul de adâncime se practica în raza localităţilor Ruda-Brad, Săcărâmb, Crăciuneşti, Câinel, Baia de Criş, Zlatna, Roşia Montană şi Baia de Arieş. Mineritul se făcea prin forţa brută, a braţelor, minereurile fiind desprinse cu unelte rudimentare, încărcate în coşuri de răchită și aşezate pe catâri sau măgari. Minereul era mărunţit în şteampuri cu apă, după care era colectat pe ţesături din lână sau blănuri de oaie, ca pe vremea dacilor. Exploatarea industrializată a luat proporţii în perioada regimului comunist.
Minereurile extrase şi prelucrate conţineau metale nobile, aur şi argint, dar și alte metale rare ce s-au dovetit în secolul al XX-lea a fi mai prețioase decât aurul. În anul 1948, când principalul complex minier din Apuseni a fost naţionalizat, ultimul proprietar privat al exploatării a fost Societatea „Mica” Brad. În prezent, zona fostului complex se află în patrimoniul Minvest Deva. Din 1998, zona minieră a Bradului, cea care a dat României cea mai mare cantitate de aur, a fost inclusă pe lista celor defavorizate. Începând din 2006, minele de aur au intrat în programul de închidere. Distrugerile complexului minier au început la scurt timp după desfiinţarea acestuia. Zonele minere au captat interesul companiilor miniere străine, interesate de toate resursele subterane ale Munţilor Apuseni. Companiile miniere specializate în extracţiile de aur promit locuri de muncă, norme stricte de mediu şi tehnologii de ultimă oră testate şi perfecţionate. Munţii au fost, însă, dinamitaţi sistematic. Au fost dislocate mase uriașe de stâncă, cărate cu camioane de mare tonaj şi dispuse în zigurate de minereu. Munţi de steril, nou formaţi, sunt irigaţi continuu cu furtune prin care trec milioane de galoane de soluţii pe bază de cianuri. Industriile moderne ale marilor companii minere din lume au încetat să ia în considerare dacă merită să calculeze valoarea de mediu. S-au format astfel iazuri de steril care, urmare a neglijenței și nepăsării, au produs accidente tragice. Un exemplu în acest sens este accidentul de la Certej. În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1971, mâlul toxic din iazul de decantare al Exploatării miniere a înghiţit un întreg cartier muncitoresc. Au fost raportate, la acea vreme, 89 de decese şi aproape 100 de oameni răniţi.
Un loc fotografic deosebit, dar care „ascunde”cea mai mare catastrofă ecologică din România, este lacul de decantare Geamăna. Schimbarea la faţă a satului Lupșa a început în anul 1977, când Nicolae Ceauşescu a decis să dea drumul exploatării de cupru de la Roşia Poieni. La acea vreme era cea mai mare exploatare din Europa. La început, locuitorii celor 400 de case şi-au imaginat că se vor îmbogăţi. Lucrurile nu au stat, însă, deloc aşa. Sumele primite au fost în funcţie de proprietăţi. În anul 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1000 de persoane. Acum, în căsuţele, răsfirate în jurul lacului de steril, mai trăiesc 20 de suflete.
În cadrul acestui proiect fotografic am adunat peste 10.000 de fotografii. Am avut şi am în continuare o atracție deosebită pentru ruine. Este imaginea muncii de veacuri a locuitorilor mineri, trudă care s-a prăpădit în nici 20 de ani de capitalism românesc. O parte a imaginilor acestui proiect am reușit să le prelucrez, să le sistematizez și, în cadrul câtorva prezentări publice, să spun povestea oamenilor din zona Munților Apuseni. Proiectul continua (probabil la nesfârşit, atâta timp cât locuitorii vor vorbi despre munca lor, pe care o consideră „furată”) și mi-a devenit drag, prin simplul fapt că am cunoscut oamenii acestor locuri, oameni care duc mai departe „povestea” visului lor despre cum poți deveni, într-o zi, bogat.
